Otelul din care a fost construit Titanicul nu era de cea mai buna calitate.
Se stie ca un material bun sau prost folosit in constructii poate face diferenta intre performanta sau catastrofa. Asa cum orice structura de rezistenta trebuie sa respecte toate conditiile de siguranta la riscuri, tot asa si sistemele de hidroizolatii trebuie sa respecte conditiile de etanseitate la apa, rezistenta la fortele de intindere, stabilitate dimensionala la cald, flexibilitate compacta la rece. Lipsa de rezistenta a materiei prime in fata conditiilor extreme poate fi paguboasa pentru durata de viata a bunurilor puse in folosinta. Astazi materialele de hidroizolatie folosite la terase sunt foarte variate, iar pentru unele tipuri de aplicare etansa exista variante standard sau performante. Prin materiale de calitate se intelege ca sunt rezistente si se folosesc pentru lucrari de lunga durata. Cele care nu rezista si celor mai mici solicitari intr-un mediu la temperatura scazuta pot fi casante, se rup usor, permit infiltratii prin microfisuri. Etansarea la apa este importanta atat la acoperisuri cat si pentru vasele de plutire.
Greseala de material si lipsa de rezistenta a fost problema celebrului transoceanic Titanic care s-a scufundat in doua ore si patruzeci de minute in urma ciocnirii cu un ghetar. Interseul cu privire la soarta Titanicului este pana astazi neintrerupt iar povestea lui fascineaza in continuare. Dupa multe cautari, la 73 ani de la catastrofa s-a gasit nava scufundata la 650km sud-est de insula Terranova Canada, la o adancine de aprox 4 km. Prin coliziunea cu ghetarul, corpul vaporului a fost deteriorat sub linia de plutire pe o lungime de 90m prin sase gauri. Ciocnirea a fost asa de puternica incat incaperile au fost inundate prin infiltrarea cu tone de apa pe secunda ceea ce a dus rapid la concluzia ca Titanicul nu mai are scapare. Pe vremea aceea, dimensiunile ghetarilor nu erau cunoscute exact, abia dupa catastrofa a inceput sa se calculeze pozitia si viteza de deplasare a ghetarilor pentru informarea vapoarelor. Se considera ca doar 10% din marimea unui ghetar este deasupra apei iar restul de 90% este sub apa.
S-a cautat sa se afle cauza scufundarii plecand de la proiectarea si construirea Titanicului. Specialistii in metalurgie au realizat cercetari asupra unui material recuperat de otel din carcasa epavei si un material de otel folosit in zilele noastre la constructia vapoarelor; s-au aplicat teste de rupere la incovoiere prin lovituri cu ciocanul pendul, un procedeu pentru testarea fragilitatii metalului, dupa ce in prealabil materialele au fost supuse racirii la minus un grad asemanatoare temperaturii apei de la momentul tragediei. In urma loviturii, otelul din ziua de azi s-a indoit fara sa se fisureze, in schimb otelul din ocean a fost casant si s-a rupt. Exista totusi un dubiu asupra faptului ca otelul din ocean si-ar fi putut modifica caracteristicile in timp sub presiunea atmosferica a apei la temperatura scazuta. Ulterior s-a putut face o noua cercetare asupra unei noi bucati de otel gasite si pastrate de la generatia veche ca amintire de la construirea Titanicului. Era o bucata de otel care cadea de la stantarea gaurilor mari pentru montarea niturilor. In urma analizelor microscopice, noua bucata de proba gasita care a stat zeci de ani pe un birou ca prespapier avea aceeasi compozitie, structura si granulatie cu bucata originala care a stat zeci de ani sub presiunea oceanului.
Concluzia a fost ca materialul din care a fost construit Titanicul a fost neadecvat prin faptul ca acel tip de otel era casant la temperaturi scazute iar la o lovitura puternica se spargea in bucati; alte studii au analizat si niturile de prindere din fier forjat care nu au rezistat la simulare. Daca materialul era bun, s-ar fi infiltrat mai putina apa in camere si vaporul s-ar fi scufundat mai lent, castigand timp.
